Gospodărie

Gospodăria ţărănească, cu componentele ei principale – casa, şura cu grajd, fântâna  - reprezintă unul din aspectele etnografice ce definesc Ţara Lăpuşului.

"Arhitectura casei reprezintă redarea în elemente constructive a modului de a gândi, de a trăi, de a acţiona potrivit unei concepţii originale. De la începuturi, materialul folosit pentru ridicarea caselor a fost lemnul, construirea aşezărilor fiind strâns legată de existenţa materialelor. La început s-a folosit mai mult lemn de fag, la care s-au adăugat apoi stejarul şi bradul, nelipsite fiind pentru construcţie: piatra pentru temelie, paiele pentru acoperiş la casele vechi, şindrila mai târziu, apoi ţigla şi tabla. Construcţia caselor se făcea în sistemul cununilor dispuse orizontal, având ca operaţie pregătitoare decojirea lemnului de scoarţă, fasonarea elementelor de bază şi acoperiş, apoi asamblarea acestora de la fundaţie până la şarpantă. Capetele bârnelor sunt cioplite semicircular, pătrat sau în cozi de rândunică pentru a putea fi fixate."

"Planurile caselor tradiţionale din Ţara Lăpuşului se înscriu în principala categorie de planuri de case româneşti – planuri asimetrice cu o singură intrare. La acest tip de plan se încadrează, evolutiv, planul cu două încăperi – tinda (rece sau caldă) şi „casă” -, pe aceeaşi linie a faţadei şi planul cu trei încăperi – tindă casă şi cămară. Într-o fază ulterioară, distribuţia ulterioară a spaţiului a trecut la formula: tindă, „casă” de locuit şi „casă frumoasă”."

Piesa principală în decoraţia interioară o constituie ştergarele aranjate alături de blide vechi, zona fiind recunoscută şi prin ceramica sa.

Pentru detalii:( Georgeta Stoica, Mihai Pop -Zona Etnografică Lăpuş, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1984;
Corneliu Mirescu -Ţara Lăpuşului, Editura Etnologica, 2006;
Floare Butian -Ţara Lăpuşului, Ed. Galaxia Gutemberg, 2004.)